”Practica este cel mai bun profesor„ – Publius Syrus
Cât de important credeți că este ca un tânăr să cunoască cum funcționează un anume domeniu încă de pe băncile universității? Teoria poate fi și chiar trebuie să fie îmbinată cu practica, pentru ca studentul să acumuleze experiență și să devină un specialist competent.
Indiferent că vorbim despre practica, internship-uri sau chiar programe de voluntariat, studentul poate acumula cunoștințe practice, pe lângă cele teoretice.
Departamentul ”Economie, Marketing ș Turism” al Facultății Științe Economice în colaborare cu Teleportravel, un maketplace care pune la dispoziția tuturor itinerarii turistice atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare, au pus la dispoziția studenților un program de voluntariat.
Astfel, în perioada 26.09.2021 – 04.12.2021, studentele specialității Servicii Hoteliere, Turism și agrement, anul II, Boenciuc Elvira și Rusu Nicoleta-Roxana, au fost voluntare active în cadrul Teleportravel.
Studentele s-au familiarizat cu bazele viitoarei specialități și și-au dezvoltat anumite deprinderi în legătură cu formarea profesională.
Acestea au aflat ce înseamnă să creezi de la zero un traseu turistic, cât de important este să le oferi oamenilor informații concrete și concludente și cum să menții interesul turiștilor pe tot parcursul itinerarului.
Învățăm împreună!