În perioada 13-15 Martie 2024, în cadrul proiectului Erasmus+ Skills4Future s-au derulat o serie de activități în contextul evenimentului STEAM Discovery Week competition event, în care au fost implicați atât studenții specialității Business și Administrare, cât și cadrele didactice a departamentului Administrarea Afacerilor, precum și partenerul asociat al proiectului din partea USM – organizația nonguvernamentală Rețeaua de Transfer Tehnologic din Moldova (RTTM).
În ziua de 14 Martie 2024, studenții anilor I și II a specialității Business și Administrare, USM au avut o fericită oportunitate de a asculta două prelegeri predate de profesori europeni, parteneri ai proiectului:
– Prof. dr. Elena FLEACĂ, Universitatea POLITEHNICA din București, România, cu subiectul “Social Responsibility and Human Development Index (HDI)”
– Conf. dr. Sorin BURLACU, Academia de Studii Economice din București, România, cu subiectul ”Educational Ideal in Higher Education: Adaptations and Synergies between Digitalization, Artificial Intelligence, and Business Dynamics?”
Menționăm că prelegerile au fost ascultate cu un deosebit interes de peste 60 de studenți USM. Acestea au fost realizate într-o manieră de interactivitate cu studenții, soluționarea de studii de caz și lucru în echipe.
În data de 15 Martie 2024, a avut loc etapă finală a Concursului Planurilor de afaceri inovative STEAM. Evenimentul a fost găzduit de către facultatea Inginerie Economică și Business a Universității Tehnice a Moldovei, parteneri ai proiectului Skills4Future.
La Concurs au fost prezentate spre evaluare 21 de planuri de afaceri inovative STEAM, elaborate și de către studenții specialității Business și Administrare a universităților partenere a proiectului – Academia de Studii Economice a Moldovei, Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.
Studenții specialității Business și Administrare a Universității de Stat din Moldova au elaborat și prezentat cinci Planuri de afaceri inovative, axate pe cei trei piloni STEAM – Economic, Social și de Mediu. Un alt obiectiv a constat în asigurarea dezvoltării sustenabile a ideilor de afaceri propuse. Planurile de afaceri USM au fost susținute de către studenții USM:
– “Capsule hotel – an alternative to the hotel business”, BABICI Sabina, gr. BA 2104
– “Pastry courses for kids”, BUINOVSCAIA Anastasia, ORLENCO Tatiana, gr. BA 2104
– “TFS-School quests”, SALTAN Xenia, gr. BA 2104
– “WeDecide”, FLOREA Adrian, gr. BA 2101
– “Daily&Tasty”, BURDEINAIA Anastasia, gr. BA 2104.
Comisia de evaluare a fost formată din experții europeni a proiectului Skills4Future – profesorii Elena Fleacă, coordonatorul proiectului, Universitatea Politehnica, București, România; Sorin Burlacu, Academia de Studii Economice din București, România; Andrzej Marcinkowski, Universitatea Tehnică din Lodz, Polonia, precum și de către reprezentanții partenerilor asociați ai proiectului Skills4Future.
În urma unei evaluări minuțioase au fost decise cele mai bune planuri de afaceri inovative pe fiecare dintre cele trei dimensiuni STEAM – Economic, Social și de Mediu.
Locul I pe dimensiunea Socială a fost acordat planului de afaceri WeDecide, prezentat de către studentul anului III, specialitatea Business și Administrare, grupa BA 2101 – Adrian Florea.
De asemenea, Locul II la aceeași dimensiune Socială a fost acordat planului de afaceri TFS-School quests, prezentat de către studenta anului III, specialitatea Business și Administrare, grupa BA 2104 – Xenia Saltan.
Totodată, comitetul organizatoric al concursului a premiat planurile de afaceri care s-au evidențiat prin criteria specific.
La categoria Cea mai originală idee de afaceri a fost evidențiat planul de afaceri Pastry courses for kids, prezentat de către studentele anului III, specialitatea Business și Administrare, grupa BA 2104 – Anastasia Buinovscaia și Tatiana Orlenco.
Felicităm studenții USM cu deosebita prestație la concurs, cu efortul depus pentru elaborarea planurilor de afaceri de calitate și prezentarea acestora într-o impecabilă limbă engleză !
Atât studenții, cât și cadrele didactice suntem în așteptarea ulterioarelor activități în cadrul atât de utilului pentru noi proiect Skills4Future.