Adriana Stegărescu
Absolventă a programului de Master AUDIT ȘI EXPERTIZĂ FINANCIARĂ
Universitatea de Stat din Moldova mi-a oferit oportunitatea de a studia și a-mi aprofunda cunoștințele în domeniul AUDITULUI.
Astfel, am reușit să aplic cunoștințele dobândite în cadrul orelor de studii
În jobul meu, ceea ce m-a ajutat să mă dezvolt profesional și să avansez în carieră.
Eugenia Calancea
SPECIALITATEA CONTABILITATE
PROGRAMUL DE MASTER – AUDIT ȘI EXPERTIZĂ FINANCIARĂ
Perioada de studenție pe care am avut-o la Universitatea de Stat din Moldova, a fost una din cele mai frumoase experiențe din viața mea.
Pe lângă studiile de calitate pe care ți le oferă universitatea, cadre didactice calificate, materialele educaționale, am avut parte și de colegi minunați. Atât eu, cât și o mare parte din colegii mei, pe parcursul ultimului an de studii au primit oferte de angajare în domeniu, astfel am avut oportunitatea să ne începem cariera încă de pe băncile universității. Datorită cunoștințelor acumulate pe parcursul anilor de studii, am avut ocazia să muncesc în cadrul unei dintre companiile de audit recunoscute internațional (big 4), unde am obținut experiența necesară. Între timp, am ținut să mă dezvolt profesional, și am reușit sa obțin și certificarea ACCA, beneficiind și de scutiri de la primele 4 examene, datorită instituției de învățământ pe care am absolvit-o.
Danil Rodionov
PROGRAMUL DE MASTER AUDIT ȘI EXPERTIZA FINANCIARĂ
Universitatea de Stat din Moldova a fost pentru mine o rampă de lansare în domeniul profesional. Aici am avut profesori dornici să împărtășească cunoștințele și experiențele lor, condiții necesare pentru dezvoltarea intelectuală și colegi cunoștința cu cărora mi-a permis să aflu multe lucruri interesante și utile.
Doroș Ludmila
Se scurge timpul în clepsidra veții… S-a încheiat încă o perioadă importantă în formarea și dezvoltarea mea ca tînăr specialist. Anii de studenție au fost o experiență frumoasă în care am avut posibilitatea de a învăța și a prelua bunele practici de la cei mai buni specialiști în domeniu. Socializarea cu colegii a lăsat și ea o amprentă, căci pe băncile universității se leagă prieteniile pentru o viață.
Interacțiunea și dezbaterile sunt momentele care dau naștere adevărului, și anume datorită acestora și se pot obține specialiști de calitate care vor putea face față oricăror provocări. Facultatea de Științe Economice a Universițății de Stat oferă oportunități de a studia cele mai solicitate profesii. Aici, cu multă dedicație, răbdare și devotament Profesorii pun bazele în educația viitorilor economiști. Țin să mulțumesc Profesorilor pentru munca asiduă care o depun zi de zi, susținerea și încrederea acordată.
Astăzi am ajuns contabil și mă mândresc cu faptul că pot contribui la dezvoltarea societății în țara mea!
Filicia Șpac
Absolventă a specialității CONTABILITATE
Universitatea de Stat din Moldova pentru mine a reprezentat o perioadă de creștere continuă și de reinventare. La Facultatea Științe Economice am reușit să mă simt „ca acasă”, iar la lecțiile de contabilitate și audit nu aveam cum să mă plictisesc, căci mă provocau și mă făceau să rup toate barierele simțind întruna că mai vreau să aflu ceva nou.
Adriana Frunză
Specialitatea CONTABILITATE
Universitatea de Stat din Moldova pentru mine a însemnat locul unde au fost puse bazele pentru cariera mea din viitor. Aici am întâlnit cei mai buni profesori și cei mai buni colegi, cu care am reușit să formăm o echipă. USM a contribuit mult la dezvoltarea mea profesională și voi fi mereu recunoscătoare pentru asta. Sunt mândră că dețin diploma eliberată de Universitatea de Stat din Moldova.
Studiile în domeniul Contabilității au însemnat pentru mine baza informațională de care aveam nevoie pentru a-mi dezvolta o carieră în domeniul economic și a-mi găsi un post de muncă ușor.
Irina Fedotov
SPECIALITATEA CONTABILITATE
Universitatea de Stat din Moldova mi-a dăruit cei mai frumoși ani din studenție, a adus oameni de valoare în viața mea și mi-a oferit șansa să mă formez ca specialist, să mă dezvolt și să înțeleg că mie îmi place cu adevărat calea aleasă încă de pe băncile liceului.
Le mulțumesc frumos profesorilor care mi-au furnizat atâtea informații teoretice și sfaturi practice, care acum îmi sunt de mare ajutor în viața profesională. În prezent, sunt fericită să fiu o tânără specialistă, care își poate trăi visul acasă.
Maria Iudina
Специальность – бухгалтерский учет
Образование – это долг, который настоящее поколение должно уплатить будущему. Джордж Пибоди
Я училась в Молдавском Государственном Университете, в одном из самых уважаемых университетов страны. В чём я точно уверена, так это в том, что мой университет сыграл значительную роль в становлении моего будущего. Я выбрала этот университет, потому что была уверена, что получу здесь достойное образование. В этом месте большой диапазон возможностей для самореализации и саморазвития. Не стоит забывать о сильном преподавательском составе, который отдается своей работе полностью и до победного пытается объяснить студентам учебный материал.
Написание дипломной работы помогло мне суммировать все знания, полученные за годы обучения в университете. Это отличная возможность для развития усидчивости, терпимости и эрудиции. Благодаря университету, я буду чувствовать себя уверенной в дальнейшей карьерной жизни, не оглядываясь назад.
Liliana SpînuPentru mine, a fi din nou absolventă nu este doar un simplu statut, ci o onoare, un privilegiu de a cunoaște evoluția către succes alături de cei mai buni. Profesionalismul cadrelor didactice, eficiența personalului administrativ și infrastructura academică aliniată la cele mai noi standarde de performanță, sunt factorii primordiali care au contribuit la formarea mea atât profesională cât și umană.
Este de datoria mea ca acum la sfârșit, în același timp, început de drum să mă uit cu recunoștință, stimă și respect la cei ce au văzut în mine ceea ce sunt azi. Pentru tot ce-am înțeles și învățat în acești ani: Mulțumesc USM!
Mihail Petreanu
Universitatea de Stat din Moldova este acel loc în care am obținul o lecție de viață care va rămâne cu mine mereu. Am învățat ce înseamnă sa fii responsabil și cât efort trebuie să depui ca să îți atingi scopurile propuse.
Cunoștințele dobândite în domeniul contabilității și audit mi-au oferit posibilitatea să ma dezvolt profesional și personal. Acestea îmi oferă o încredere de viitor.
Absolvent specialitatea Contabilitate și al programului de master Audit și Expertiză financiară
Olesea Plotnicu
Universitatea de Stat din Moldova a fost îndrumare spre un viitor decent. Anii de studenție în cadrul Departamentului Contabilitate și Informatică Economică au fost mai mult decât o formă de învățământ, contribuind mult la dezvoltarea mea profesională și ca personalitate. Voi fi mereu recunoscătoare pentru aceasta. Studiile în domeniul CONTABILITĂȚII ȘI AUDITULUI dobândite pe durata anilor de studiu sunt rezultatul unui sistem de învățământ de nivel înalt, bine structurat și interactiv, cee ace reprezintă punctul de plecare în construirea unei cariere de succes. Cunoștințele și competențele obținute mi-au oferit posibilitatea să-mi găsesc ușor un loc de muncă onorabil.
Marina Popescu
Universitatea de Stat din Moldova a reprezentat pentru mine o treaptă importantă în cadrul dezvoltării intelectuale și profesionale, la fel aici am descoperit ce înseamnă profesia de contabil alături de o echipă profesională care ne-a ghidat pe parcursul a cinci ani de studii.
Licența mi-a oferit baza, iar ulterior aceasta a fost completată cu studiile de masterat, care m-au avantajat și ajutat foarte mult pentru o carieră de succes.
Aici am avut onoarea să întâlnesc oameni minunați demni de admirație care mă inspiră și în prezent.
Sunt recunoscătoare pentru anii de studenție, Mulțumesc!
Petru Scutari
Specialitatea CONTABILITATE
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA este pentru mine locul unde s-a pus o puternică temelie a profesiei de CONTABIL, unde am cunoscut oameni frumoși la chip și la suflet, dornici să acapareze culmile științei. Aici am învățat ce e disciplină și dorința de a învăța mereu ceva nou. Sunt mândru și mulțumit că am absolvit Universitatea de Stat din Moldova, cu încredere voi continua studiile masterale aici.
Studiile făcute la Universitatea de Stat din Moldova și cunoștințele obținute aici, iți garantează un loc de muncă bine remunerat.
Tatiana Petreanu
PROGRAMUL DE MASTER – AUDIT ȘI EXPERTIZĂ FINANCIARĂ
Universitatea de Stat din Moldova este motivul datorită căruia pot spune că am avut parte de o studenție foarte frumoasă, din punct de vedere a profesorilor, colegilor dar și a posibilității de a locui în căminele studențești. A contribuit mult la dezvoltarea mea profesională. Datorită unui profesor chiar în timpul studiilor am fost încadrată în câmpul muncii, unde activez până în prezent și voi fi mereu recunoscătoare pentru asta.
Este de datoria mea ca acum, la sfârșit, sa mă uit cu recunoștință, stimă și respect la cei ce au văzut în mine ceea ce sunt azi. Pentru tot ce-am înțeles și învățat în acești ani: Mulțumesc!
Valeria Ischimji
Absolvind Facultatea Științe Economice la Universitatea de Stat din Moldova am devenit un specialist pregătit în domeniul contabilității.
Universitatea de Stat din Moldova a reprezentat pentru mine primul pas spre dezvoltarea mea profesională și personală. Aici am avut ocazia de a cunoaște mulți colegi și profesori minunați. Aici este locul unde am descoperit cum este să faci parte dintr-un colectiv, mi-am făcut prieteni, cu care am petrecut numeroase momente frumoase.
Absolventă a programului de licență Contabilitate