Centrul Metodic „Casa Mare”

„CASA MARE” este cea mai mare și frumoasă odaie din casele țărănești, destinată oaspeților și sărbătorilor. Țăranii nu locuiau în ea. Aici gospodării primeau oaspeții cu vin aromat și bucate tradiționale. În „Casa Mare” se organizau cele mai importante evenimente din familie: nașterea unui copil, logodna tinerilor însurăței, primirea oaspeților la Hramul satului, petrecerea în ultimul drum a unui membru decedat.

Și în Universitatea de Stat a Moldovei, Facultatea Științe Economice, Departamentul Economie, Marketing și Turism, în vară anului 2020-2021 a fost deschis centrul metodic, numit „Casa Mare”, ca spațiu pentru realizarea lecțiilor practice pentru studenți precum și pentru întâmpinarea oaspeților.

Denumirea centrului metodic provine de la design-ul interior al acestuia, întrucât este ornamentat cu diverse elemente tradiționale moldovenești, astfel ca studenții să perceapă arta frumosului și să cultive cultura națională moldovenească.

Acesta a fost deschis cu susținerea familiei Solcan Victor și Elizaveta, din satul Putinești, raionul Florești, la care cu sistemul de logistică și transportare a contribuit nepoata familiei Solcan, Doamna Natalia Antoci, dr., conf. univ., care activează în cadrul departamentului Economie, Marketing și Turism.

Inițiativa a fost susținută  de către șefa de departament, care la acel moment era Doamna Maria Hămuraru,dr., conf. univ., acum deja fiind înlocuită de către Doamna Bulat Veronica, dr., conf. univ.

Dna Antoci, dr., conf. univ., împreună cu alți colegi de departament au contribuit la amenajarea centrului metodic, care cuprinde numeroase elemente tradiționale moldovenești cum ar fi: covoare, confecționate încă din perioada anilor 1943 și 1940, cearșeafuri, vase din lut, diverse broderie plasate sub forma unor tablouri,unele din ele având o vechime de aproximativ 86 ani, lada de zestre, sovca, care datează încă din anul 1920, etc. Toate aceste obiecte prețioase din punct de vedere tradițional au fost moștenite de la străbunii doamnei Antoci, Pantelimon și Olga.

Casa mare în cadrul Universității de Stat din Moldova prezintă o încăpere deosebită, prin multiplele obiecte decorative, îndeosebi textile şi mobilier de lemn, ordonate după un anumit cod prin locul ce le este atribuit după tradiţie. Fiecare element este binevenit, purtând o anumită încărcătură plină de sens şi valoare comunicativă. Deşi persistă libertatea în alegerea modului de organizare a casei mari, în decorul ei sunt respectate anumite tradiţii transmise din generaţie în generaţie şi care denotă o corelaţie a stăpânilor ei cu societatea în care trăiesc. Tipologia mobilierului din casa mare corespunde funcţionalităţii încăperii: de odihnă, de păstrare a lucrurilor, de servire a mesei etc.  

În prezent, acest laborator servește drept loc de refugiu pentru profesorii, studenții și oaspeții Facultății de Științe Economice, gazduind numeroase evenimente.

Misiunea centrului constă în promovarea valorilor spirituale și naționale, valorificarea tradițiilor și obiceiurilor naționale, fructificarea frumosului și esteticului și punerea in evidență a patrimoniului neamului nostrum.

Aud. 338 – Responsabil: dna Antoci Natalia, dr., conf.univ.

Nr. Denumirea Activului
1. Computer de birou All-in-One titlu gratuit (15746.00)
2. Computer de birou All-in-One titlu gratuit (15746.00)
3. Cablu HDMI to HDMI 7.5m, Cablexpert, male-male, V1.4, Black N1053-1054/22
4. Cuptor microunde Samsung ME81MRTS/BW (1299.00)
5. Frigider Eurolux GN263A + (2999.00)
6. Suport pt TV BRATECK KL22G-44T N1053/22
7. Televizor Vesta LD60F7005 N1053-1054/22
8. Tripod Vanguard Vesta 1870.00
9. Aparat foto DC Canon EOS 250D & EF-S 18-55 mm 12180.00

Activitățile desfășurate în Centrul Metodic „Casa Mare”

Campania „Student USM pentru o zi”

Continuă campania „Student USM pentru o zi” în cadrul căreia elevii de liceu fac cunoștință cu oferta de studii! Bine ați venit în CASA MARE, dragi oaspeți!

Sărbătoarea Mărțișorului!

Din drag pentru sărbătoarea Mărțișorului, studenții specialității Servicii Hoteliere, Turism și Agrement, anul I, au realizat un workshop tematic sub îndrumarea Dnei Svetlanei Pascaru, muzeografă, freelancer și dezvoltatoare de afaceri…

Acord de colaborarea semnat cu Muzeul de Istorie și Etnografie orașul Călărași

𝐔𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐀𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭, 𝐫𝐞𝐜𝐞𝐧𝐭, 𝐜𝐮 Muzeul de Istorie și Etnografie orașul Călărași! Acordul prevede organizarea de evenimente comune, realizarea de conținut de promovare pentru valorile patrimoniului…