MESAJUL DECANULUI

Facultatea Științe Economice a USM! este o structură academică cu tradiție în învățământul superior din Republica Moldova. În toamna anului 2023 Facultatea Științe Economice a sărbătorește împlinirea a 70 de ani de când contribuie la dezvoltarea învățământului superior economic din Republica Moldova. În anul 1953, având ca premise necesitatea acută în cadre naționale calificate în analiză şi planificare economică, la Universitatea de Stat din Chișinău (denumirea de atunci) a fost înființată Facultatea de Economie, al cărei scop primordial era pregătirea cadrelor de înaltă calificare în industrie, finanțe și credit. Prima promoție de absolvenți ai facultății din anul 1958 a pus începuturile formării în republică a economiştilor, specialişti care urmau să se încadreze activ în soluţionarea problemelor economico-financiare, în promovarea știinţei economice.

Astăzi, Facultatea de Științe Economice este una dintre cele mai mari facultăți ale Universității de Stat din Moldova, fiind recunoscută la nivel național, ca important centru de formare profesională și științific în domeniul economiei și administrării afacerilor, precum și la nivel internațional, ca partener și furnizor de educație și cercetare de calitate.

Imaginea și poziția de care se bucură Facultatea Științe Economice în prezent, au fost câștigate în timp prin efortul continuu al colectivului acesteia, care a consolidat facultatea prin competență, valoare profesională, management vizionar și, în același timp, multă implicare și dragoste pentru profesie și pentru studenți.

Misiunea Facultăţii Ştiinţe Economice constă în a contribui la dezvoltarea mediului socio-economic național și european, atât prin intermediul unor programe academice moderne, care contribuie la formarea avansată a capitalului uman, cât şi prin rezultatele cercetării ştiinţifice, generatoare de inovare şi creştere economică în mediul de afaceri.

Calitatea actului educaţional, profesionalismul cadrelor didactice şi capacitatea de adaptare la dinamica cererii de pe piaţa muncii au făcut posibile dezvoltarea programelor de studii, precum şi a ofertei educaţionale  pentru  studenţi.  Astăzi Facultatea Științe Economice vine cu o ofertă diversificată de programe: 6 programe de licență și 10 programe de master la 2 domenii de studii: 041.Științe Economice și 101.Servicii. Absolvenţii unui program de master se pot consacra ştiinţific prin studii avansate la 5 programe de studii în domeniul științific 5. Științe Sociale și Economice la două profiluri științifice: 521. Economie, business, administrare și 522. Finanțe, Contabilitate, Analiză economică.

Oferta educaţională a facultăţii este susţinută prin preocupările conducerii facultății și a cadrelor didactice pentru modernizarea şi compatibilizarea curriculei prin activităţile didactice și științifice, orientarea către beneficiari. Cursuri elaborate, materiale didactice, resurse ale bibliotecii, laboratoarele dotate reprezintă suportul formării profesionale de calitate a studenţilor și cercetătorilor. O dovadă în acest sens o constituie aprecierea din partea Instituțiilor naționale și internaționale și Europene de Asigurare a Calității în domeniul programelor de studii unviersitare. Astfel, în anul 2016, Facultatea a obținut acreditarea internațională a 2 programe de studii de licență: programul 0411.1 Contabilitate acreditat de către Asociația Experților Contabili Autorizați din Marea Britanie și programul 0412.1 Finanțe și bănci acreditat de către Agenția pentru Asigurarea Calității AQAS din Germania prin decizia din 24 mai 2016. 4 din cele 5 programe de licență organizate de către Departamentele Facultății au fost acreditate în anul 2017 de către Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învățământul Profesional.

Fiind guvernată de principii fundamentale precum: promovarea calităţii și creativităţii în educaţie; excelenţa în cercetare; parteneriat cu piața muncii; competitivitate academică la nivel naţional şi internaţional, Facultatea Științe Economice este în prezent o prestigioasă facultate de profil, fiind recunoscută și pe plan internațional, atât pentru performanța în educație și cercetare, cât și pentru soluțiile inovative și eficiente de dezvoltare sustenabilă a societății.

Facultatea Științe Economice are încheiate parteneriate de succes cu prestigioase centre universitare în vederea recunoașterii pe plan internațional a diplomelor de specialitate. Parteneriatele europene şi internaţionale asigură accesul la informaţii şi schimburi de experienţă, la mobilităţi didactice şi ştiinţifice, precum și diplome duble pentru studenții unor programe de studiu. De oportunitatea unei diplome duble astăzi pot beneficia studenții înmatriculați la două programe de master și unul de doctorat. În baza Acordului de colaborare semnat la 7 februarie 2017 între USM şi Universitatea din Girona (UdG), Spania unii masteranzi ai programului Managementul și Marketing Hotelier și Turism deja beneficiază de diplome duble. Iar în baza Acordului Instituțional de Colaborare, semnat de USM și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, masteranzii înmatriculați la programul Audit și expertiză financiară pot obține diplome duble din partea universităților organizatoare. Tot cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost semnat Acordul de cooperare pentru cotutela tezelor de doctorat.

La această dată aniversară ne dorim să menținem prestigiul câștigat în timp, să fortificăm ceea ce s-a realizat până acum și să dezvoltăm facultatea în cadrul Universității de Stat din Moldova ca centru important de formare profesională și de inovare prin cercetare și afirmare pe plan național și internațional.

 

Decanul Facultății Științe Economice,

Hămuraru Maria, dr., conf. univ.